MECIURI DE FOC! "Tricolorii" vor juca cu două adversare cu pretenții de calificare
Două meciuri de foc pentru echipa naţională de fotbal a Republicii Moldova. În următoarele cinci zile, "tricolorii" vor întâlni două adversare cu pretenții de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din 2018.
Sâmbătă, ei vor compare în teren la Belgrad, unde vor fi găzduiți de echipa Serbiei, liderul grupei noastre preliminare, iar marţi, 5 septembrie, elevii lui Igor Dobrovolski vor primi, la Chişinău, replica Ţării Galilor, semifinalista Campionatului European de anul trecut.
"Singurul lucru care mă bucură este faptul că toţi fotbaliştii selecţionatei sunt titulari, atât la cluburile din campionatul intern, cât şi cele de peste hotare. Acum, antrenorul trebuie să decidă şi să aleagă cei mai în formă fotbalişti", a declarat preşedinte FMF, Pavel Ciobanu.
Fotbaliștii moldoveni nu au obţinut nicio victorie în această campanie preliminară și au acumulat cele două puncte pe care le au prin două remize cu Georgia, 1:1 în deplasare și 2:2 acasă. Astfel, echipa noastră națională este pe ultimul loc în grupa D. "Tricolorii" nu au pierdut în ultimele două meciuri disputate, însă au obţinut ultima victorie într-un meci din preliminari tocmai în 2013, memorabilul 5:2 din Muntenegru.
"Noi ca şi voi suntem spectatori. Depinde de fotbalişti cum vor juca. Ne aşteptăm mereu cu nerăbdare la nişte rezultate pozitive", a menţionat Ciobanu.
Moldova va juca al doilea meci direct cu Serbia și al patrulea meci direct cu Țara Galilor.