Meciuri incendiare în optimile Ligii Campionilor. Pe cine va întâlni Barcelona și Zenit Sankt Petersburg
Bayern Munchen - Juventus Torino şi PSG-Chelsea sunt cele mai tari meciuri din optimile Champions League.
În urma tragerii la sorţi, campioana Germaniei va întâlni "Bătrâna Doamnă" în deplasare în prima manşă, în timp ce PSG va juca pe teren propriu cu Chelsea în partida tur.
Un alt duel incendiar din optimi va fi confruntarea dintre deţinătoare trofeului, Barcelona şi Arsenal Londra.
O altă echipa din Spania, Real Madrid se va duela cu AS Roma, iar Atletico Madrid va întâlni PSV Eindhoven.
Zenit Sankt Petersburg a avut noroc la tragerea la sorţi şi se va bate în optimi cu Benfica, în timp ce Dinamo Kiev a avut ghinion şi se va duela cu Manchester City.
În cele din urmă, Gent va primi replica lui Wolfsburg.
Manşele tur din optimile Ligii Campionilor se vor disputa pe 16-17 și 23-24 februarie, iar partidele retur pe 8-9 şi 15-16 martie.