Meciurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei Moldovei se vor juca marţi şi miercuri
Cupa Moldovei la fotbal revine în prim-plan cu meciurile din cadrul optimilor de finală. În competiţie vor intra primele opt clasate din sezonul trecut în Divizia Naţională. Deţinătoarea trofeului, Milsami va juca împotriva formaţiei Dinamo-Auto, iar campioana Sheriff va face deplasarea la Ghidighici, unde va întâlni Rapidul.
Optimile de finală ale Cupei Moldovei vor începe astăzi cu meciul de la Bălţi, unde divizionara secundă, Locomotiva va găzdui vicecampioana Dacia Chişinău. Miercuri se vor desfăşura celelalte partide din optimi. Sheriff îşi poate lua revanşa în faţa formaţiei Rapid Ghidighici, după ce a fost eliminată de "militari" în semifinalele ediţiei trecute. Deţinătoarea trofeului, Milsami va face deplasarea la Ternovca, unde se va duela cu Dinamo-Auto.
Iskra Rîbniţa va întâlni Speranţa Crihana Veche, iar Olimpia Bălţi va primi vizita liderului Diviziei A, Veris Drăgăneşti, echipă neînvinsă de mai mult de un an. FC Tiraspol va juca în deplasare cu Victoria Bardar, iar FC Costuleni cu Nistru Otaci. Zimbru Chişinău va găzdui divizionara B, Cahul-2005. Meciurile din optimile de finală ale Cupei Moldovei se vor juca într-o singură manşă.