Meciurile din grupele Ligii Campionilor continuă. Iată ce echipe se vor duela în această seară
Meciurile spectaculoase din grupele Ligii Campionilor continuă în această seară! Bayern Munchen va întâlni campioana Angliei, Manchester City, iar Barcelona se va duela cu debutanta Apoel Nicosia.
Bayern Munchen - Manchester City este cel mai aşteptat meci din această seară în grupele Ligii Campionilor. Partida se va juca pe Allianz Arena. Cele două formaţii s-au întâlnit şi în sezonul trecut în faza grupelor. Bayern a învins cu 3-1 în deplasare, iar City s-a impus cu 3-2 la Munchen. În celălalt meci din grupa E, ŢSKA Moscova va juca pe Stadio Olimpico cu AS Roma.
În grupa F, Barcelona va întâlni Apoel Nicosia. Antrenorul catalanilor, Luis Enrique a declarat înainte de primul meci din faza grupelor că echipa sa trebuie să câştige un trofeu în acest sezon, dar Liga Campionilor nu este o prioritate. De partea cealaltă, jucătorii mizează ca Messi şi Neymar să facă diferenţa atât în meciul cu Apoel, cât şi în celelalte partide din acest sezon.
"Cred că ambii sunt jucători de top și când ei joacă împreună, atunci conexiunea între ei este foarte bună şi aduce rezultat, aşa cum am văzut în meciul precedent. Avem doi cei mai buni jucători și trebuie să obţinem rezultate bune datorită lor", a declarat Gerard Pique, fundaş Barcelona.
În celălalt meci al grupei F, Ajax va juca pe teren propriu cu Paris Saint-Germain. Pentru atacantul lui PSG, Zlatan Ibrahimovic acest meci va fi unul special. El va juca împotriva echipei pentru care a evoluat în perioada 2001-2004.
În grup G, Chelsea Londra se va duela pe teren propriu cu Schalke, iar Sporting Lisabona va juca în deplasare cu Maribor, din Slovenia.
În grupa H, echipa pregătită de Mircea Lucescu şi Alexandru Spiridon, Şahtar Doneţk, va face deplasarea la Bilbao pentru meciul cu Athletic iar FC Porto va juca pe Estadio do Dragao cu bieloruşii de la BATE Borisov. Toate partidele vor începe la ora 21:45.