Medic chirurg REŢINUT pentru luare de MITĂ (VIDEO)
Un medic chirurg din cadrul Spitalului Republican a fost reţinut de ofiţerii CNA, pentru corupere pasivă.
Bărbatul ar fi pretins la suma de 5400 de lei pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale, chiar dacă,în lipsa poliţei medicale, pacienta a achitat toate taxele de stat.
Cazul a ajuns în vizorul Centrului Național Anticorupție după ce o tânără a sesizat Centrul prin intermediul Liniei Naționale Anticorupție.
Astfel, a fost documentat faptul extorcării și primirii de către suspect a mijloacelor bănești.
În scurt timp, acesta a fost reținut în flagrant delict în momentul primirii banilor transmiși sub controlul organului de urmărire penală al CNA. Bărbatul a încercat să scape de bani, aruncându-i peste geam de la etajul 11 al clădirii.
În urma efectuării unor investigații autorizate și acumulării materialului probator, medicul a fost recunoscut în calitate de bănuit și a fost reținut pe un termen de 72 ore.
Pe numele suspectului a fost deschis un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat, medicul riscă de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 lei şi privarea dreptului de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.