Medicamentele compensate lipsesc din prescripţiile medicilor. Ce măsuri va întreprinde Ministerul Sănătăţii
Prescrierea medicamentelor compensate în instituţiile medicale, luată la control de Ministerul Sănătăţii.
Raportorii au constatat că în şapte raioane, printre care Leova, Străşeni şi Comrat, produsele farmaceutice asigurate de stat nu se prea regăsesc în prescripţiile medicilor sau lipsesc cu desăvârşire.
Problema a fost discutată, ieri, în cadrul unei întrevederi între reprezentanții Ministerului Sănătăţii, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și Agenției Medicamentului.
Deşi lista medicamentelor compensate a fost extinsă, medicii continuă să prescrie preparate farmaceutice cu aceeaşi substanţă activă, dar care sunt oferite contra cost.
În același timp, aproximativ 70 la sută dintre instituţii îndeplinesc corect ordinul de prescriere a medicamentelor. Printre cele mai exemplare sunt centrele de sănătate din raioanele Dondușeni, Drochia, Glodeni şi Edineț.
Ministerul Sănătăţii urmează să formeze o comisie care va monitoriza prescrierea medicamentelor compensate în raioanele care au înregistrat deficiențe la acest capitol.
- PREMIERĂ pentru Moldova! Vom beneficia de medicamente compensate pentru tratarea mai multor boli
- Copiii, mai protejaţi de boli. Recomandarea Ministrului Sănătăţii
- VESTE BUNĂ! Vom avea acces la medicamente de calitate. Ce măsuri s-au luat
- Vești bune pentru părinții! Pediatrul va putea prescrie medicamente compensate
- REFORMĂ ÎN MEDICINĂ: Vor fi mai puţine spitalizări NEARGUMENTATE
- ÎNDEMNUL Ministerului Sănătăţii. RECOMANDĂRILE de care TOŢI TREBUIE SĂ ŢINĂ CONT