Medicii, ALARMAŢI. Un depozit de substanţe chimice din Vulcăneşti creşte numărul bolnavilor de cancer
Atenţie, numărul bolnavilor de cancer din Vulcăneşti creşte de la un an la altul. Este semnalul de alarmă tras de medicii şi autorităţile raionului, iar experţii spun că principala cauză este un depozit de substanţe chimice toxice din regiune. Astăzi, după mai mult de 20 de ani de la stocare, substanţele au început să intre în reacţie, ceea ce reprezintă o ameninţare gravă pentru sănătatea oamenilor.
Potrivit datelor Spitalului raional din Vulcăneşti, în ultimii cinci ani, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer a crescut, în raion, cu aproape 60 de persoane. În acelaşi interval, boala a ucis 191 de oameni, printre care şi doi copii.
"Avem de suferit din cauza acestui depozit. În aer se elimină substanţe care prin inhalarea aerului modifică celulele umane. Substanţele chimice se află nu doar acolo unde sunt depozitate. După ploi şi ninsori, totul se răspândeşte prin sol, ajunge la plante, iar acestea sunt hrana de bază a animalelor", avertizează medicul oncolog Valentina Cicnaeva.
Autorităţile spun că problema trebuie rezolvată urgent, cu implicare europeană, deoarece substanţele nocive rezultate din descompunerea pesticidelor ameninţă şi sănătatea cetăţenilor din ţările vecine.
"În raion suntem pe primul loc la bolile oncologice. Sunt necesare aproximativ 50 de milioane de dolari pentru a le împacheta şi a le transporta. Este important să fie cumva utilizate, deoarece încă în anii 70-80 au fost interzise pentru utilizare", a declarat preşedintele raionului Vulcăneşti, Serghei Cernev.
Şi locuitorii sunt îngrijoraţi de incidenţa crescută a cancerului în zona lor.Iată ce spun aceştia:
"Sigur, creşte şi va creşte, pentru că nimeni nu răspunde pentru aceasta. Cunosc problema, dar nu întreprind măsuri."
"Este periculos pentru sănătate, pentru noi toţi, pentru toată lumea. Vreau să fie întreprinse măsuri."
"Este nociv. Noi toţi ştim despre aceasta, dar ce să facem? Şi copiii noştri suferă. Probabil, trebuie să plecăm de aici."
În depozitul din Vulcăneşti, care se întinde pe o suprafaţă de cinci hectare, sunt acumulate aproape 20 de tone de substanţe toxice.