canal tv
Femeia de 36 de ani nu a observat nimic cât timp a fost în luna de miere în Belize, America Centrală. Când s-a întors acasă, în Florida, a observat că i-a apărut un fel de chist în zona inghinală, scrie libertatea.ro.
Îngrijorată că ar putea fi vorba de o tumoare, femeia a mers la medic. Acolo ea a primit un tratament cu antibiotice și a fost trimisă acasă, potrivit Live Science.
Pentru că umflătura persista, ea a mers să-și facă mai multe teste. Astfel, medicii au descoperit un adevăr terifiant: sub piele trăia o larvă de muscă (Dermatobia hominis).
Cât timp era în Belize, femeia a pornit într-o călătorie pe cal. Atunci ea a simțit că ceva a înțepat-o, dar nu a luat în seamă acest incident, deși locul unde a fost înțepată a început să o mănânce.
Femeia s-a vindecat repede după ce doctorii i-au scos larva de sub piele. Cazul ei a fost consemnat în Journal of Investigative Medicine al lunii octombrie.