Medicii avertizează femeile care avortează: S-ar putea să nu mai aveţi copii
Practicat deopotrivă legal şi ilegal, avortul este o realitate în Moldova. Deşi multe femei sunt la curent cu metodele moderne de contracepţie, anual, aproape 15 mii de moldovence recurg la întreruperea de sarcină. Pe baza acestor date, este previzibil că populaţia Moldovei îmbătrâneşte şi scade numeric.
Avortul este privit de multe femei exclusiv drept soluţia pentru o sarcină nedorită. Puţine conştientizează că o asemenea intervenţie este un risc major.
"Se afectează stratul endometru, este vorba de stratul intern al uterului, acest fapt duce la infertilitate. Pacienta poate să nu aibă copii în viitor", a declarat medicul obstetrician-ginecolog Irina Castraveţ.
Legal sau ilegal, avortul creşte şansele de depopulare a ţării. "Procesul de îmbătrânire este unul extrem de rapid. În următorii ani, conform tuturor prognozelor, Republica Moldova va avea probleme majore în ceea ce priveşte îmbătrânirea populaţiei", a spus sociologul Diana Cheianu.
Anul trecut, în Moldova, s-au născut aproape 40 de mii de copii şi s-au înregistrat 15 mii de avorturi.