Medicii din Vulcăneşti AMENINŢĂ cu proteste
Peste 100 de medici şi asistenţi medicali de la Spitalul Raional din Vulcăneşti ameninţă cu proteste. Anagajaţii sunt nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile de peste patru luni. Totodată aceştia cer autorităţilor să renunţe la disponibilizări.
Medicii anunţă că vor ieşi luni la protest, în faţa primăriei din localiate. Publika TV a realizat, în luna ianuarie, un reportaj în care mai mulţi medici au acuzat conducerea spitalului raional din Vulcăneşti de administrare ineficientă.
În prezent spitalul are o datorie de peste trei milioane de lei. Coducerea instituţiei susţine că problemele au apărut odată cu reorganizarea teritorial-administrativă. Totodată, directorul spitalului a declarat că cheltuielile pentru întreţinerea instituţiei sunt mult prea mari, în comparaţie cu bugetul contractat de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină.