Medicii moldoveni care au mers în România au primit diplome. Iohannis: Nu vom uita acest gest
Cei 42 de lucrători medicali din ţara noastră care au mers în România pentru a-i ajuta pe colegii de peste Prut în lupta cu pandemia au primit diplome din partea Ministerului Sănătății. Ei au muncit cot la cot cu cei de de la Spitalul Modular „Sfânta Paraschiva” din comuna Lețcani, judeţul Iaşi. Ivan Cîvîrjîc a fost şeful primei echipe de medici plecaţi în România.
"În momentul în care am fost implicaţi acolo, numărul de cazuri la ei a fost unul extrem de mare, inclusiv şi numărul de cazuri critice", a spus Ivan Cîvîrjîc, şeful secţiei de COVID, Institutul de Medicină Urgentă.
Potrivit lor, angajații medicali de peste Prut duc o luptă foarte grea:
"A fost greu, pentru că am plâns în rând cu pacienţii. M-am simţit ca acasă în colectivul meu cu oameni, adică sunt pacienţi, sunt oameni cu toţi şi nu am făcut nicio diferenţă".
"Pentru atâţia pacienţi erau puţine braţe de muncă. Acolo, o asistentă medicală era pe zece, pe 14 pacienţi şi era foarte greu".
Medicii i-au îndemnat pe oameni să se imunizeze, pentru a le ușura lupta cu virusul ucigaș.
"Mare diferenţă dintre pacienţi în România şi la noi nu prea sunt. Pacienţii practic toţi sunt nevaccinaţi, 95-99 de procente", a declarat pavel Trapeznicov, medic ATI, Institutul de Medicină Urgentă.
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, le-a mulțumit pentru profesionalism.
"Aţi venit să ajutăm împreună România la rândul nostru, cu ceea ce am putut noi mai bine. Vă mulţumim foarte mult că aţi dat curs acestei invitaţii care a venit de la Ministerul Sănătăţii, deoarece noi am căutat voluntari, ca oamenii să o facă din propria dorinţă", a precizat ministrul.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a menţionat că efortul medicilor moldoveni nu va fi uitat.
"În momentele grele generate de pandemia COVID-19, echipe de medici şi asistenţi din Republica Moldova au venit pentru a lupta în prima linie alături de colegii lor din România. Efortul şi dedicarea personalului medical din Republica Moldova a ajutat la salvarea de vieți, nu vom uita acest gest", a declarat Klaus Iohannis.
Misiunea angajaților medicali a început în data de 18 octombrie și s-a încheiat în 14 noiembrie.