Medicii trag un semnal de alarmă! Alaptatul la sân devine tot mai nepopular printre moldovence (VIDEO)
Tot mai puţine mame îşi alăptează copiii. Datele Centrului de Management în Sănătate Publică arată că anul trecut peste 26 de mii de femei şi-au alăptat bebeluşii până la un an. Faţă de 2012, numărul lor s-a redus cu 7 mii.
Valeria a fost nevoită să renunţe la alăptarea copilului său chiar din primele lui zile de viaţă: "În primele zile am avut lapte, era foarte puţin, laptele era apos, copilul nu a adăuga, el nu vroia să sugă. Este foarte costisitor, în prima jumătate de an am cheltuit 800 de lei pe lună numai pe lapte".
O altă femeie, care a devenit mamă acum cinci luni, spune că-şi va alapta micuţul atât cât va fi necesar. "Eu ajut copilaşul să-şi formeze un sistem imunitar mai sănătos. Un avantaj ar fi că economisesc bani, pentru că amestecurile praf sunt destul de scumpe", spune ea.
Mamele care din diferite motive nu îşi pot alăpta copiii au la alegere o gamă variată de produse, cum ar fi terciul, laptele praf, dar şi sucurile pentru copii. O cutie de terci poate ajunge pînă la 50 de lei, un borcan de piure din fructe costă 20 de lei, iar o cutie de lapte praf ajunge să coste şi 140 de lei.
Iar medicii atrag atenţia că alăptarea la sân este prima imunizare a copilului. "Copii care sunt alăptaţi la sân, de fapt ei sunt şi mai sănătoşi fizic şi sunt mai inteligenţi", afirmă neonatologul Ludmila Oclanschi.
Persoanele care au fost alăptate în copilărie riscă mai puţin să se confrunte cu obezitate şi diabet. Totodată, alăptarea la sân este benefică şi pentru mame, deoarece previne cancerul mamar şi cel de col uterin.
- Cancerul mamar face tot mai multe victime. În fiecare an, în Moldova se înregistrează aproape 900 de cazuri noi
- Şi-a neglijat sănătatea şi nu s-a adresat la medic. Povestea unei femei diagnosticate cu cancer de col uterin
- Lista alimentelor care pot reduce considerabil riscul de îmbolnăvire de cancer