Medicina tradițională chineză este la mare căutare pentru tratarea maladiilor în Republica Moldova
Embed:
Tot mai mulţi moldoveni care suferă de boli de inimă sau ale sistemului nervos şi osos aleg medicina chineză. Tratamentul specialiştilor singurului Centru de Medicină Tradiţională Chineză din Chişinău este apreciat de pacienţii, care susţin că beneficiază în cadrul clinicii de servicii de acupunctură, masaj terapeutic şi fitoterapie.
Galina Botezatu are 70 de ani şi recurge la acupunctură pentru a diminua durerile de rinichi. Femeia susţine că procedurile sunt mai eficiente decât pastilele.
"Am mai primit nişte ceaiuri şi cu acupunctura merg mai departe, îmi susţine sănătatea mea. N-am avut frică, destul de binişor, mâinile sunt foarte uşoare a medicilor şi acele nici nu le simt aproape", a declarat Galina Botezatu, pacient Centrul de Medicină Tradiţională Chineză .
Specialiştii chinezi spun că, în timpul tratamentului, pacientul trebuie să fie relaxat şi odihnit.
"Să vă spun sincer, toţi oamenii au frică de ac, deoarece este ca o injecţie. Pacientului care vine pentru prima dată îi introducem acul mai puţin", a spus Jin Jianjun, şeful secţiei de acupunctură, Centrul de Medicină Tradiţională Chineză.
Din aproape 200 de plante medicinale chinezeşti, specialiştii fac ceai pentru fiecare pacient în funcţie de boală.
"Moldovenii preferă ceaiul din ierburile noastre. Un pacient chiar ne-a spus că plantele sunt ca vinul moldovenesc, cu aceleaşi efecte pentru sănătate", a zis Zhang LI Juan, medic fitoterapeut, Centrul de Medicină Tradiţională Chineză
Centrul de Medicină Tradiţională Chineză a fost deschis încă în 2011, după ce guvernul de la Beijing a oferit un credit nerambursabil autorităţilor noastre. Costul unei unei proceduri în această clinică porneşte de la 135 de lei.
"De serviciile noastre se bucură tot mai mult şi mai mult, în fiecare an, populaţia tânără. Medicina tradiţională chineză ar fi bine să o utilizăm în cadrul programelor de profilaxie", a menționat Victoria Şimon, directorul Centrului de Medicină Tradiţională Chineză.
Până în prezent, 30 de mii de pacienţi au beneficiat de tratamentul centrului.