Medvedev: Adevărul despre Cernobîl şi Fukushima trebuie spus
Cea mai importantă lecţie a catastrofelor de la Fukushima şi Cernobîl este că adevărul trebuie spus. Declaraţia îi aparţine preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, şi a fost făcută cu o zi înaintea împlinirii a 25 de ani de la data la care s-a produs catastrofa nucleară de la Cernobîl.
Preşedintele rus a menţionat că lumea în care trăim este extrem de sensibilă, iar orice încercare de a ascunde adevărul poate cauza noi tragedii. Medvedv a vorbit despre accidentul de la Cernobîl, dar şi despre problemele de la centrala Fukushima.
Liderul de la Kremlin a anunţat că va merge marţi la Cernobîl, pentru a participa la ceremoniile organizate la împlinirea a 25 de ani de la producerea catastrofei nucleare.
Pe 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat, în timpul unui test, din cauza unei erori de manipulare. Accicentul a cauzat emisii radioactive imense, iar zona va rămâne contaminată încă multă vreme.