Medvedev: Moscova este disponibilă să participe în cadrul scutului antirachetă
foto: antena3.ro
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a trimis şefilor de stat din cadrul NATO o scrisoare prin care confirmă că Moscova este disponibilă să participe în cadrul scutului antirachetă din Europa.
În acelaşi timp, liderul de la Kremlin ţine să precizeze că vrea participare egală pentru Rusia, insistând ca Moscovei să i se ofere şi unele garanţii că sistemul de apărare nu va submina stabilitatea strategică şi nu va fi îndreptat împotriva niciuneia dintre părţi. Săptămâna trecută, România a anunţat că baza de la Deveselu, judeţul Olt, a fost aleasă pentru a găzdui interceptorii din cadrul scutului american antirachetă.