Medvedev: Resetarea relațiilor dintre Rusia și SUA este imposibilă în contextul actualelor sancțiuni
Sancțiunile împotriva Federației Ruse au provocat mari prejudicii cooperării dintre Rusia și SUA, astfel încât o resetare a relațiilor bilaterale în absența ridicării acestora este imposibilă, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune american CNBC, scrie agerpres.ro.
"Desigur, nu. Absolut imposibil. Să vorbim direct, nu noi am inventat aceste sancțiuni, acestea au fost concepute de partenerii noștri din comunitatea internațională. Așa cum spunem noi, Dumnezeu să îi judece", a declarat Medvedev, răspunzând la întrebarea despre posibilitatea "resetării" relațiilor dintre Rusia și SUA în contextul actualelor sancțiuni.
"Noi cu siguranță vom supraviețui acestor sancțiuni. Nu am nicio îndoială că peste un timp ele se vor evapora, nu vor mai exista pur și simplu, dar nu este nicio îndoială că ele au cauzat un prejudiciu important relațiilor dintre noi", a afirmat premierul rus.
Referitor la contactele sale cu liderii europeni în contextul actual tensionat, Medvedev a indicat că sancțiunile împotriva Rusiei și măsurile de protecție adoptate ca răspuns de Moscova nu au afectat relația sa personală, bunăoară, cu cancelarul german Angela Merkel.
"Am relații bune cu toată lumea. Știu că și președintele Putin are relații bune cu toți. Problema nu stă în relațiile personale — putem să ne sunăm peste o zi sau să ne scriem felicitări de Crăciun — problema stă în economia reală. Dacă aceasta este o economia reală, atunci este și o politică reală", a declarat Medvedev, în interviul pentru CNBC.
Primul ministru rus a subliniat că sancțiunile nu au provocat încă nicio pagubă semnificativă niciuneia din părți, dar în viitor ar putea apărea și Rusia nu este interesată într-o astfel de evoluție.
"Aș dori să spun încă o dată: nimic dramatic nu s-a produs nici pentru economia noastră, nici pentru economia Uniunii Europene și cu atât mai mult pentru cea americană, care în general nu depinde de economia Rusiei. Însă, dacă această situația va continua, potențialul negativ se va acumula. Este evident", a subliniat Medvedev.
În acest context, el a amintit că Germania este al doilea partener comercial al Rusiei după China, cu un volum al schimburilor comerciale de ordinul a 400 miliarde de dolari.
SUA și UE au instituit, în mai multe etape, sancțiuni împotriva Rusiei pentru rolul acesteia în criza ucraineană, condiționând ridicarea acestora de detensionarea situației în sud-estul Ucrainei.
Externe