Membrii AIE au recunoscut că strategia comuniştilor de boicotare a plebiscitului a fost una de succes
Experţii şi politicienii din Moldova şi Rusia tot încearcă să înţeleagă, de ce a eşuat referendumul. Membrii coaliţiei de la guvernare recunosc că strategia comuniştilor de boicotare a plebiscitului a fost una de succes. Moscova e convinsă că de vină sunt disensiunile din Alianţă, care n-a reuşit să mobilizeze electoratul.
Cel mai pasiv a fost electoratul din Găgăuzia. Vicepreşedintele parlamentului, Alexandr Stoianoglo, originar din regiune, explică acest lucru prin faptul că oamenii au fost zăpăciţi. Executivul local opta pentru participare la referendum, iar legislativul local, reprezentat de comunişti şi social-democraţi, era contra. La acest lucru au contribuit şi consiliile locale.
Şi experţii şi politicienii sunt unanimi, toată lumea a pierdut: şi Alianţa şi comuniştii. Nici unii, nici alţii nu au şanse mari să obţină majoritatea în noul Parlament, ceea ce ar însemna că după alegeri, Coaliţia şi PCRM vor trebui să ajungă la un numitor comun în privinţa candidatului la postul de preşedinte.