Membrii Biroului electoral din Varniţa au fost opriţi de aşa-numiţii vameşi transnistreni
Membrii Biroului electoral din Varniţa, care se îndreptau cu urna mobilă spre oraşul Bender, au fost opriţi de aşa-numiţii vameşi transnistreni. Membrii biroului urmau să asigure exercitarea dreptului de vot pentru deţinuţii celor două penitenciare din oraşul Bender, care se află sub jurisdicţia Chişinăului. Despre acest incident a fost informată Comisia Unificată de Control.
"Autorităţile de la Tiraspol nu consideră oportună desfăşurarea alegerilor în oraşul Bender. La ultima şedinţă CUC, ei în mod destul de vehement, au menţionat că vor întreprinde toate măsurile de a nu admite exercitarea scrutinului electoral în oraşul Bender, mai cu seamă în aceste două penitenciare", a declarat membrul Comisiei Unificate de Control din partea Chişinăului, Eduard Bumbac.
Potrivit şefului Inspectoratului de poliţie din Bender, Ivan Cebotaru, incidentul este investigat de structurile de drept din Chişinău, care vor decide, ulterior, asupra intentării unei cauze penale pe acest caz.
În cele două penitenciare din Bender, aflate sub jurisdicţia Chişinăului, îşi ispăşesc pedeapsa aproximativ 150 de persoane.