Membrii convoiului de emigranţi din Honduras, BLOCAŢI la granița cu SUA
Membrii convoiului de emigranţi din Honduras care au ajuns la frontiera Statelor Unite sunt disperaţi. Oamenii nu ştiu ce să facă întrucât graniţa SUA este extrem de securizată, iar şansele de a primi azil sunt aproape nule. Între timp, numărul celor care ajung la frontieră este în continuă creştere.
"Suntem aici deja de două zile. Am dormit o noapte în aer liber, în frig, dar nu avem de ales, aceasta ne este soarta. Sperăm să avem o viaţă mai bună în Statele Unite."
"Vrem să ajungem în SUA pentru că nu avem bani. Acesta este motivul pentru care am venit. Ne dorim să trecem graniţa, dar vom vedea dacă ne va ajuta Dumnezeu. "
Mulţi dintre emigranţi spun că ar putea rămâne în Mexic dacă nu vor putea trece frontiera Statelor Unite.
"Voi încerca să ajung în Statele Unite, dar dacă nu voi reuşi voi rămâne să lucrez aici. Am nevoie de azil politic pentru că în Honduras suntem ameninţaţi de grupări criminale. Sper că peste ceva timp voi reuşi să-mi aduc aici întreaga familie."
La mijlocul lunii trecute, 200 de oameni au pornit pe jos din Honduras în speranţa unei vieţi mai bune în Statele Unite. Pe drum li s-au alăturat alte sute de persoane, iar acum numărul emigranţilor este în jur de 8000. Ei au trecut prin El Salvador, apoi prin Guatemala şi, deşi autorităţile mexicane au închis frontiera, aceştia au intrat ilegal în ţară.