Membrii Senatului american au votat proiectul de lege privind majorarea plafonului datoriei ţării
Au votat de teama falimentului. Senatul american au luat o decizie istorică referitoare la majorararea plafonului datoriei statului. Controversatul act legislativ a fost votat cu 74 voturi "pentru" şi 26 "împotrivă". Votul senatorilor vine după luni întregi de dezbateri şi negocieri între mebrii celor două partide din Statele Unite.
În discursul de după votul în Senat, preşedintele Barack Obama a spus că planul este "un prim pas important", iar democraţii şi republicanii trebuie să continue să lucreze împreună. Şeful de la Casa Albă a cerut şi o "abordare echilibrată" a reducerilor de cheltuieli şi de implementare a reformelor fiscale, încât acestea să nu dăuneze economiei fragile.
"Congresul a aprobat un compromis pentru reducerea deficitului şi a dat un vot pentru evitarea falimentului care ne-ar fi devastat economia. A fost o dispută lungă şi controversată", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama.
Acordul de compromis prevede majorarea plafonului datoriei Statelor Unite cu două mii o sută de miliarde de dolari. Documentul prevede reduceri de cheltuieli de aproape o mie de miliarde de dolari, în decurs de zece ani, dar şi înfiinţarea unei comisii speciale a Legislativului care să examineze posibilitatea unor noi măsuri de austeritate. Cele mai multe tăieri vor viza bugetul pentru apărare. În prezent, datoria Americii a atins maximul istoric de 14 mii 300 de miliarde de dolari.