Membrii unei grupări teroriste pregăteau atacuri asupra ambasadelor Franţei şi SUA din Cairo
Trei membri ai unei grupări teroriste, reţinuţi la sfârşitul săptămânii trecute de autorităţile egiptene, planificau atacuri asupra ambasadelor Franţei şi Statelor Unite din Cairo. Anunţul a fost făcut de agenţia egipteană de stat, care citează anchetatori din cadrul investigaţiei.
Acuzaţii pregăteau atentate sinucigaşe cu maşini-capcană. Potrivit autorităţilor, în cazul misiunii diplomatice franceze, atacatorii intenţionau să îşi manifeste astfel nemulţumirea faţă de intervenţia militară a Franţei în Mali.
În momentul în care au fost reţinuţi, cei trei egipteni aveau asupra lor 10 kilograme de materiale explozive.
Agenţia informează că infractorii au evadat din închisoare, în 2011, în timpul revoltelor împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak. Cei trei au recunoscut că au legături cu gruparea teroristă Al-Qaeda, dar au negat faptul că planificau atacuri.