Memorialul 11 septembrie: O construcţie ce transmite emoţii puternice (FOTO)
La 11 septembrie, se împlinesc 16 ani de la cele mai sângeroase atacuri teroriste din istoria SUA.
Memorialul ridicat în amintirea celor care au murit în atacurile de la 11 septembrie 2001 este o construcție care transmite emoții puternice. Două bazine de marmură neagră, construite pe locul unde odată tronau Turnurile Gemene, deschid turul în muzeul care amintește de unul dintre cele mai triste evenimente din istoria modernă, scrie europafm.ro.
Prima parte a memorialului este formată din plăci mici pictate în nuanţe diferite de albastru, create de mai mulţi artişti care au întrebat supravieţuitorii atacului cum arăta cerul în acea zi. În mijloc, mesajul: "nicio zi nu te va şterge din memoria timpului".
În cea de-a doua parte a memorialului sunt redate, cronologic, evenimentele care au precedat atentatele de la 11 septembrie, dar şi evenimentele din acea zi. Aici nu fotografiile sunt cele care şochează cel mai mult vizitatorul, ci înregistrările audio puse la dispoziţia acestuia.
Pot fi ascultate mesajele oamenilor din zborul 93, care a fost deturnat de pasageri şi s-a prăbuşit într-un câmp, care au realizat ce li se întâmplă şi au sunat acasă pentru a-şi lua rămas bun. Tot aici pot fi auziţi teroriştii când au luat legătura cu Turnul de Control.
De asemenea, poate cea mai tristă înregistrare audio este cea când li s-a spus oamenilor din Turnul din sud că se pot întoarce în clădire, după ce începuse evacuarea, deoarece nu mai este niciun pericol.
Mai mult, tot în acest segment al memorialului sunt prezentate filmuleţe cu supravieţuitori, pompieri şi medici care au ajuns la faţa locului, cu primarul New York-ului şi cu autorităţile locale.
Ultima parte a memorialului este dedicată victimelor, fiind adunate la un loc fotografiile tuturor celor care au murit în atentatele de la World Trade Center, în timp ce pe un perete este proiectată povestea vieţii lor pe scurt, narată de un membru al familiei.
- Asasinat la Kiev. O maşină a explodat chiar în timp ce se deplasa pe o stradă din centrul orașului
- SUA se pregătesc de război. Forţele aeriene testează o armă nimicitoare
- Noul smartphone Samsung Galaxy Note 8 a atins un nivel record de rezervări în SUA
- Studiu: Oceanele vor conţine mai mult plastic decât peşti
- 9/11. Se împlinesc 16 ani de la cele mai grave atentate teroriste din istoria Statelor Unite
- CATASTROFĂ NATURALĂ. Uraganul Irma a făcut primele victime în Florida