Mercedes a fost cea mai puternică echipă a sezonului în Formula 1. Hamilton şi Rosberg celebrează împreună
Goana după titlu în Formula 1 e în toi, iar lupta se dă pe viaţă şi pe moarte între Lewis Hamilton şi Nico Rosberg. Cei doi coechiperi de la Mercedes au uitat însă pentru o zi de rivalitate şi au sărbătorit titlul la constructori pe care şi l-au asigurat cu trei etape inainte de final.
"Este cel mai deosebit sentiment din lume pentru care trăiesc şi pentru care mă trezesc dimineaţa. Este visul oricărui pilot. Foarte puţini au şansa să trăiască acest sentiment de a conduce o astfel de maşină şi de a face parte dintr-o astfel de echipă", a spus Hamilton.
"În sfârşit am ajuns acolo unde ne-am dorit. Am ajuns să dominăm acest sport. A fost un drum lung care a început în 2010, acum cinci ani. Uneori a fost dificil şi poate a durat prea mult să ajungem aici, dar, într-un, final am ajuns", a declarat Rosberg.
Mercedes a fost cea mai puternică echipă a sezonului în Formula 1. Echipa germană nu a ratat niciun podium din cele 16 etape disputate până acum, iar 13 curse au fost câştigate de unul din cei doi piloţi care ocupă primele două locuri în clasament. Cu trei etape înainte de final,Hamilton este lider cu 291 de puncte, în timp de Rosberg are 274 de puncte şi se află pe locul doi.
- Lewis Hamilton a câştigat ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Rusiei la Formula 1
- Vladimir Putin, ignorat de Lewis Hamilton la Soci. Pilotul de Formula 1 a evitat să dea mâna cu liderul de la Kremlin (VIDEO)
- Confirmat: Fernando Alonso va părăsi echipa Ferrari din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon