Mercedes cumpără 25% din acţiunile Agusta Motor
Divizia Mercedes-AMG a companiei germane Daimler va achiziţiona 25% din acţiunile producătorului italian de motociclete MV Agusta Motor, scrie gandul.info.
Mercedes şi MV Agusta au semnat un parteneriat pe termen lung pentru servicii de marketing şi distribuţie, potrivit unui comunicat comun al celor două companii. De asemenea, Mercedes va desemna un reprezentant în cadrul consiliului de administraţie al companiei italiene.
Detaliile financiare ale acordului, care trebuie aprobat de autorităţile de reglementare relevante, nu au fost făcute publice. Potrivit comunicatului, parteneriatul ar putea fi aprobat la finele lunii noiembrie.
"Am găsit partenerul pe două roţi perfect", a declarat Tobias Moers, şeful Mercedes-AMG.
Acesta este cel de-al doilea parteneriat pe care Mercedes îl încheie cu o firmă constructoare de motociclete. În 2010, compania germană a semnat un acord cu Ducati, care prevedea dezvoltarea în comun de servicii de marketing şi sponsorizare. Înţegelerea dintre cele două companii a încetat în 2012, când Ducati a fost preluată de Audi.
MV Agusta Motor este parte a grupului italian Cagiva, care mai deţine companiile Husqvarna şi Moto Morini. MV Agusta produce motociclete cu trei şi patru cilindri, precum cele din seria Brutale, sau motocicleta de lux F3 800, al cărui preţ de pornire este de 23.990 euro.