Mercenar, susţinător al PDA. Bărbatul spune că este dezamăgit de formaţiune
Printre susţinătorii Partidului Demnitate şi Adevăr se numără şi un mercenar. Este vorba despre Valeriu Chirca - condamnat la cinci ani cu suspendare pentru că ducea marfă militarilor din Estul Ucrainei. Deşi neagă acuzaţiile, acesta a apărut într-o invistigaţie a jurnaliştilor de la Rise Moldova care îi viza pe mai mulţi mercenari din zona de conflict.
Bărbatul confirmă însă, că a participat la mai multe proteste, organizate de opoziţie, în special de PPDA, iar acum este dezamăgit în aceste formaţiuni politice.
Valeriu Chirca spune că în 2014 doi cetăţeni ruşi i-au propus să ducă marfă într-o locaţie din oraşul Krasnodar, care părea a fi o bază militară.
"Ne-am dus, am descărcat maşina, a doua zi noi ne-am întors la Rostov, am încărcat maşina în Rostov şi la mine, când încărcam microbuzul, la mine am început să mă doare genunchi care era operat şi noi ne-am întors la Balaşiha, Peste 3-4 zile am hotărât să vin înapoi acasă", a spus mercenarul condamnat cu suspendare, Valeriu Chirca.
Bărbatul a declarat pentru postul nostru de televiziune că nu ştie ce se afla în colete şi unde urmau să ajungă acestea.
"Eu am fost în Rusia, în Ucraina nu am fost, spus drept vreo 10 ani. M-am dus la Krasnodar, după asta, a doua zi m-am dus înapoi în Balaşiha, peste o lună, de când am ajuns în Rusia, am venit înapoi acasă", a declarat Valeriu Chirca.
Investigaţia Rise Moldova a scos la iveală poze în care bărbatul apare înarmat şi în uniforma militară.
"M-a spus că asta este un machet pentru antrenament, nimic rău nu-i şi am făcut pozele acestea acolo", a spus Valeriu Chirca.
Decizia primei instanţe în cazul lui Valeriu Chirca a fost atacată la Curtea de Apel atât de inculpat, cât şi de procurori care cer o pedeapsă mai mare.
"Noi considerăm că vina este dovedită pe deplin. Noi am prezentat probele concludente, câmpul, localizare şi nu numai, sunt alte persoane care demostrează asta", a spus șeful Procuraturii Chișinău, Ştefan Şaptefraţi.
Deşi spune că nu mai susţine niciun partid, în 2015 acesta părea un susţinător înflăcărat al partidului lui Andrei Năstase.
"- Înseamnă că aţi avut încredere în Andrei Năstase, dacă aţi ieşit la protest? - Eu în multe am avut încredere, dar după cum analizez, la mine încredere cade", a declarat Valeriu Chirca.
Mai mult, împreună cu alţi protestatari, bărbatul a insultat atunci echipa de filmare Publika TV.
Actualitate
- Locuitorii din satul Puhoi vor putea circula mai ușor spre Capitală. Numărul curselor va fi suplimentat
- Protest la sediul PAS. Peste 400 de oameni și susținători ai Partidului ȘOR au organizat un flash-mob fiind nemulțumiți de activitatea Maiei Sandu
- Proteste de amploare la malul mării, în Grecia, împotriva Macedoniei. Care este motivul