MERCURUL ÎN MIŞCARE RETROGRADĂ. Cum vor fi afectate zodiile în această perioadă și ce sfaturi ne dau astrologii
Dacă aţi planificat să mergeţi în călătorii sau să semnaţi contracte importante până la sfârşitul lunii, ar fi bine să evitaţi astfel de decizii.
Şi asta pentru că planeta comunicării şi a călătoriei, mercur, este în mişcare retrogradă, ceea ce reduce din capacitatea de a învăţa, de a memora şi de a negocia.
Astrologii susţin că toate zodiile sunt afectate, doar că unii simt fenomenul mai intens, alţii mai puţin, în funcţie de caracterul persoanei.
Iată avem aici mercurul retrograd în gradul 28, este aşa o situaţie pe parcursul a trei săptămâni şi evident că din cauza că el este alipit de soare şi nu departe de planeta Neptun, anume aceasta această situaţie acest stelium, pentru că aşa se numeşte în astrologie ne dă starea de erori, de confuzie."
Prima perioadă a mişcării inverse, a celei mai rapide planete, a început pe cinci martie şi va dura până în 28 martie. Timp de trei săptămâni mercur va fi prezent în semnul peşti ceea ce înseamnă că sfera monetară şi comercială va suferi cel mai mult.
"Mercurul este responsabil de raţiune, de orientarea în spaţiu, de memorie, toate aceste calităţi acum sunt mai încetinite. Din cauza aceasta nu este bine să luăm o decizie importantă ,să încheiem contracte de tranzacţii mari de averii sau de orientări a fluxului bancare", a spus astrologul Lucia Palii.
Tot odată, din data de şase martie, Uranus a trecut în zodia taur, după ce timp şapte ani a fost în zodia berbec. Astrologii susţin că atât timp cât a fost în berbec,încrederea în intuiția noastră a avut de suferit. Din şase martie însă, ideile curg mai ușor, sunt idei de luat în seamă și cel mai important, bune de pus în practică.
"Uranului este planetă revoluţionară deci următorii şapte ani se aşteaptă careva schimbări pe piaţa valutară de exemplu, în posesivitate, în dorinţa fiecăruia de a trăi mai bine şi mai prosper. Uranulul aduce totuşi surprize în această direcţie", a spus astrologul Lucia Palii.
În acest an, planeta mercur va fi în mişcare retrograd şi în lunile iulie dar şi noiembrie.
- HOROSCOP: Primul Mercur retrograd din 2019 provoacă furtună în viața zodiilor
- HOROSCOP: Cele mai narcisiste zodii. Nu te vor iubi niciodată
- CAZ ŞOCANT în Germania. Un bărbat le otrăvea mâncarea şi băutura colegilor săi timp de TREI ANI
- HOROSCOP 11 martie: Veşti bune pentru Tauri, iar bugetul Peştilor ar putea să crească surprinzător