Merkel: Criza datoriilor trebuie rezolvată printr-o uniune politică mai aprofundată
Angela Merkel încearcă să ajute Europa, nu să înfurie oamenii. Este justificarea cancelarului german, după ce s-a pomenit sub o ploaie de critici dure, din cauza eforturilor Germaniei de a promova reformele în ţările afectate de criză. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe anuale, în care Merkel a vorbit despre problemele din zona euro şi nu numai.
Criza datoriilor din zona euro trebuie rezolvată printr-o uniune politică mai aprofundată. Este convingerea exprimată de cancelarul german, Angela Merkel, care a subliniat nevoia unei cooperări mai strânse între liderii europeni. Merkel a avertizat că suprasolicitarea Germaniei, cea mai puternică economie din Europa, nu va ajuta moneda euro, iar puterea acestei ţării nu este nelimită.
Merkel a mai declarat că reformele sunt cel mai bun remediu prin care pot fi soluţionate diferenţele din economia ţărilor din zona euro. Oficialul german s-a referit la crearea unor mecanisme speciale, dar şi la reducerea datoriilor în ţările cu probleme.
Cât priveşte protestele din lumea arabă stârnite de filmul islamofob, Merkel s-a arătat convinsă că violenţele şi atacurile asupra ambasadelor occidentale nu sunt un mijloc pentru rezolvarea disputelor.
Nici programul nuclear al Iranului nu a fost ocolit de cancelarul german în timpul conferinţei de la Berlin. Merkel a avertizat că Teheranul nu reprezintă o ameninţare doar pentru Israel, ci pentru întreaga lume. În ciuda impasului în negocierile cu autorităţile iraniene, Angela Merkel a adăugată că o soluţie politică este încă posibilă.
În legătură cu situaţia din Siria, Merkel a subliniat că este regratabil faptul că nu toate ţările din cadrul Consiliului de Securitate al ONU împărtăşesc convingerile politice ale Europei şi Statelor Unite. Cancelarul german s-a referit la Rusia şi China, care s-au opus de mai multe ori unei rezoluţii pe tema Siriei în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.