Merkel face apel la UE să rămână unită în perspectiva negocierilor cu Londra privind Brexit-ul
Cancelarul german, Angela Merkel, a făcut apel joi la Uniunea Europeană să rămână unită în perspectiva negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, transmite AFP, scrie agerpres.ro.
"Suntem absolut de acord asupra faptului că nu putem să fim divizați. Cei 27 trebuie să acționeze împreună în negocieri, însă mai întâi trebuie să așteptăm să vedem cum intenționează Marea Britanie să iasă din UE", a spus Angela Merkel, într-o conferință de presă la Luxemburg, după o întâlnire cu premierul luxemburghez Xavier Bettel.
Premierul britanic Theresa May a promis să activeze până la sfârșitul lunii martie Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care înseamnă startul negocierilor de părăsire a UE.
Celelalte 27 de state membre ale UE refuză să lase Marii Britanii alegerea unui Brexit 'a la carte' și vor să fie ferme în privința viitorului acces la piața unică, opunându-se ca Londra să poată beneficia de acest lucru dacă nu respectă principiul liberei circulații a persoanelor.
"Vrem un acord corect pentru Marea Britanie, însă acest acord corect trebuie să fie inferior apartenenței (la UE)", a atras miercuri atenția premierul maltez Joseph Muscat, a cărui țară asigură în primul semestru din 2017 președinția UE.
Joi, la Luxemburg, Angela Merkel a salutat de asemenea "eforturile considerabile" ale lui Xavier Bettel în materie de transparență fiscală, evidențiind faptul că economia Marelui Ducat "continuă să prospere" în pofida schimbărilor.
Luxemburgul a adoptat de la 1 ianuarie noi reguli care vizează evitarea anumitor avantaje fiscale abuzive ale multinaționalelor pe care scandalul "LuxLeaks" le-a pus în lumină, o reformă concepută cu ajutorul Comisiei Europene.
Documente publicate în 2014 de un consorțiu internațional de jurnaliști a dezvăluit între altele cum anumite companii cu sediul în Luxemburg și-au redus artificial valoarea taxelor pe care erau nevoite să le plătească, prin aprobarea guvernului.
Angela Merkel va efectua apoi o vizită în Belgia, unde urmează să aibă joi seara, la Bruxelles, un dineu cu premierul Charles Michel, după ce va fi fost primită de Regele Philippe.
Circa 50 de persoane au manifestat joi la amiază împotriva venirii sale în capitala Belgiei, răspunzând la apelul mișcării de extremă-dreapta flamande Voorpost, potrivit AFP.
Ei au fost ținuți de polițiști la o distanță de circa 50 de metri de sala de conferințe unde Angela Merkel urmează să primească în cursul după-amiezii diploma de Doctor Honoris Causa decernată de Universitățile Gand și Louvain, în prezența lui Charles Michel.
- Angela Merkel intenţionează să candideze pentru un nou mandat de cancelar
- Angela Merkel admite că acordul de liber schimb dintre UE și SUA nu mai poate fi semnat
- Angela Merkel declară RĂZBOI presei manipulatoare
- Angela Merkel a avut o întâlnire emoționantă cu un băiat afgan (VIDEO)
- Angela Merkel a fost aplaudată 11 minute şi 41 de secunde la Congresul Uniunii Creştin-Democrate
- Angela Merkel, devastată după ATACUL SÂNGEROS de la Berlin: SUNTEM ÎN DOLIU