Merkel pledează pentru o poziţie comună europeană faţă de China şi tehnologia 5G
Cancelarul german Angela Merkel a pledat miercuri pentru o poziție comună a țărilor membre UE privind China şi implementarea reţelelor de telefonie mobilă 5G.
"Unul din cele mai mari pericole este ca state individuale din Europa să aibă propriile politici faţă de China şi astfel să fie transmise semnale mixte", a declarat Merkel în faţa deputaţilor germani, potrivit Reuters.
Absenţa unei abordări comune "ar fi dezastruoasă nu pentru China, ci pentru noi, europenii", a subliniat Merkel, în opinia căreia mai întâi trebuie să încerce să ajungă un acord în această problemă Germania şi Franţa, urmând ca pe această bază să se ajungă la o soluţie pe plan general european.
"Avem nevoie, indiscutabil, de standarde ridicate de securitate pentru extinderea tehnologiei 5G, dar trebuie să stabilim aceste lucruri nu doar pentru noi înşine, ci trebuie să le discutăm şi cu alţi parteneri europeni", a adăugat cancelarul german.
Remarcile Angelei Merkel vin în contextul disensiunilor legate de autorizarea sau nu de către Germania a gigantului chinez Huawei de a participa la construirea reţelei sale 5G, SUA temându-se că Huawei va fi obligat să transmite date către guvernul de la Beijing, scrie b1.ro