Merkel s-a întâlnit cu Trump înaintea summitului G20
Foto: USA Today
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a întâlnit, joi seară, în oraşul german Hamburg, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, cei doi lideri discutând despre teme comerciale şi climatice, relatează publicaţia Die Welt, potrivit Mediafax.ro.
Angela Merkel va încerca să îl convingă pe Donald Trump să revină asupra deciziei de a retrage Statele Unite din Acordul climatic Paris.
Cei doi lideri au dat mâna formal în faţa camerelor de luat vederi.
Pe fondul protestelor de la Hamburg, Angela Merkel a admis că există "diverse opinii" despre globalizare, subliniind însă că acest proces poate fi în avantajul tuturor.
"Acum, rămâne de văzut ce vom putea stabili cu toţii", a spus cancelarul Germaniei.
- Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, se întâlneşte la Washington cu Donald Trump
- Donald şi Melania Trump au participat la nunta secretarului Trezoreriei
- Trump se va întâlni în premieră cu Putin la Hamburg, în marja summitului G20
- Schulz o critică pe Merkel că dă dovadă de docilitate în fața șefului de la Casa Albă
- Donald Trump şi Angela Merkel se vor întâlni înainte de summitul G20
- Trump: Rusia are un comportament destabilizator, care ar putea afecta ţări din toate colţurile lumii