Mesagerii lui Moş Crăciun: GESTUL INCREDIBIL al bătrânilor de la azilul din Sărata Galbenă
Dar din dar se face Rai. Ghidaţi de acest proverb, bătrânii de la azilul din Sărata Galbenă, raionul Hânceşti au decis să răspândească feeria sărbătorilor de iarnă, împărţind cadourile lor cu mai mulţi copii săraci din localitate.
"Trebuie şi pentru ei ceva să simtă că e sărbătoare. Măcăr cât de puţin", a spus un bătrânel.
Cei 50 de bătrâni de la azilul din Sărata Galbenă au adunat dulciurile, timp de trei săptămâni. Apoi, le-au pus cu grijă în punguţele care au ajuns la şapte familii cu venituri modeste:
"Noi am făgăduit ca noi să strângem să dăm la alte familii care sunt mai sărace, care au nevoie".
"De la Dumnezeu mai mult de la noi mai puţin. Trebuie de ajutat la nevoiaşi, la bătrâni, la copilaşi. Trebuie de făcut o binefacere".
De daruri din partea pensionarilor au avut parte şi cei trei copiii ai familiei Moroz, care îl aşteptau pe Moş Crăciun în pragul casei.
Atât copiii, cât şi soţii Moroz au rămas profund impresionaţi de gestul bătrânilor:
"Nu m-am aşteptat. Sunt bucuros şi de atâta. Mulţumesc! Sănătate şi bucurii la toată lumea".
"Bucurie în casă la toţi, mai ales pentru copii".
Iniţiativa vârstnicilor a fost salutată şi de angajaţii azilului.
"Iniţiativa a venit de la beneficiari noi am susţinut-o. De ce să nu facem un zâmbet pe faţa copiilor care îi avem noi. Avem familii care sunt cu mulţi copii. Şi noi când primim câte un dar tot e plăcut", a declarat directorul Azilului Sărata Galbenă, Ion Pavliuc.
Bătrânii de la azilul din Sărata Galbenă spun că şi pe viitor vor împărţi puţinul pe care îl au cu cei aflaţi în dificultate.
Social