Mesaj de felicitare pentru Renato Usatîi de la Ion Druță, alias Vanea Pisateli. Aștept să ne vedem la pușcărie
Ion Druta, alias Vanea Pisateli, îl felicită pe Renato Usatîi: Aștept să ne vedem la pușcărie. La anul, ziua ta o facem împreună, scrie Timpul.md
"Eu aştept să ne revedem cât mai curând aici, la puşcărie". Este mesajul lui Ion Druță, alias "Vanea Pisateli", către penalul Renato Usatîi. În aşa mod Druţă l-a felicitat pe primarul fugar cu ocazia zilei sale de naştere. Scrisoare a fost făcută publică de soţia sa.
"Renat, te-am văzut la televizor cu Proca. Unii poate te cred, dar noi, cei de care te-ai folosit, ştim bine cine a făcut comanda. Cu străduința ta, eu sunt aici, iar tu la liberate. Eu nu sunt supărat pe tine. Demult am înţeles că eşti un balabol," mai scrie Druţă.
Potrivit procurorilor, interlopul Ion Druţă și-a recunoscut că a organizat uciderea bancherului rus Gherman Gorbunţov. Totodată, Pisateli a declarat că cel care a comandat omorul este Renato Usatîi. Printre cei care au făcut parte din grupul criminal se numără și killerul Vitalie Proca, condamnat în România pentru o altă tentativă de asasinat, dar și finul lui Druță, Valeriu Halupa.
Publika TV reaminteşte că Ion Druță, alias Vanea Pisateli a fost arestat la 14 noiembrie 2014, pentru vânzare ilegală de arme.
- #realIT. VESTE BUNĂ pentru utilizatorii WhatsApp. Va permite ștergerea unui mesaj timp de șapte minute după expediere
- Presa sub cenzura penalului Usatîi. O jurnalistă a fost concediată după ce a scris o ştire incomodă
- Președintele chinez a scris într-un demers foarte rar, un mesaj liderului nord-coreean Kim Jong-Un