Mesaj EMOȚIONANT de Ziua Unirii Principatelor Române pentru toți românii de pretutindeni: Să nu uităm că suntem frați
Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni a felicitat printr-un mesaj emoționant toți cetățenii din diferite colțuri ale lumii de Ziua Unirii Principatelor Române.
Astăzi, la 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, se cuvine să cinstim voința populară care a făcut posibil acest important pas în devenirea statului național unitar român și să îi onorăm pe cei care, prin curajul și viziunea lor, au înfăptuit dorința poporului.
Actul istoric de la 24 ianuarie a deschis calea unor reforme esențiale și a conturat un parcurs care a adus România unde este astăzi, într-un spațiu al securității, al progresului și al valorilor europene.
Fie ca această zi atât de importantă în istoria noastră să ne reamintească tuturor, românilor de pretutindeni, că doar împreună vom avea puterea de a rămâne neclintiti în fața greutăților. Să nu uităm că suntem frați, indiferent de meleagurile unde trăim.
Un cald și sincer tuturor românilor!".