Mesajele prin intermediul aplicaţiilor, mai multe decât SMS-urile. Ce impact ar putea avea această evoluţie
Un studiu realizat de firma de cercetare Informa şi citat de BBC arată că, pentru prima dată de când se folosesc telefoanele mobile, numărul SMS-urilor a fost depăşit de numărul mesajelor instantanee transmise prin intermediul aplicaţiilor, scrie Jurnalul.ro.
Astfel, la nivel mondial, anul trecut s-au trimis 17,6 miliarde de SMS-uri pe zi, în timp ce mesajele transmise zilnic din app-uri a fost de aproximativ 19 miliarde.
Se aşteaptă ca această schimbare să aibă un impact major asupra operatorilor de telefonie mobilă, SMS-urile fiind o sursă-cheie de venit. Informa a comunicat doar că unii operatori "văd deja un declin al veniturilor generate de SMS-uri".
Însă o altă firmă de cercetare, Ovum, are chiar o estimare a pierderilor globale genarate de app-uri: 23 de miliarde de dolari, în 2012.
Prognozele indică o creştere accentuată a numărului de mesaje instantanee generate de app-uri până la 50 de miliarde pe zi, anul viitor. Şi numărul SMS-urilor trimise de utilizatori va creşte, dar mult mai modest, până la 21 de miliarde zilnic, în 2014.
Viitorul SMS-urilor este în zonele mai puţin dezvoltate, în care oamenii nu au telefoane inteligente care să le permită folosirea app-urilor şi nici abonamente cu trafic de date. Pieţele în care se folosesc telefoane "normale" fiind foarte mari, încasările din SMS-uri sunt estimate la 127 de miliarde de dolari în 2016, faţă de 115 miliarde - înregistrate anul trecut, la nivel mondial.