Mesajul cu care s-a lansat în campania electorală pentru alegerile locale candidatul PNM Dragoş Galbur
Embed:
canal tv
"Vreau un Chişinău mai bun!", cu acest mesaj s-a lansat în campania electorală pentru alegerile locale din 5 noiembrie candidatul Partidului Naţional Moldovenesc la funcţia de primar al Capitalei, Dragoş Galbur.
"Sunt Dragoş Galbur şi îmi asum acest angajament ferm, să fac un Chişinău mai bun, o Capitală modernă, cu suflet autentic unde inovaţia, dinamismul şi confortul se îmbină armonios cu tradiţia", a spus Dragoş Galbur.
Dragoş Galbur îşi mai propune să continue desovietizarea Capitalei, aşa cum a încercat să o facă fostul edil Nicolae Costin. Dacă va ajunge primar, Galbur promite să facă reforme în educaţie, să găsească soluţii pentru fluidizarea traficului, să modernizeze transportul public şi să rezolve problema animalelor fără adăpost.