Mesajul de ajutor al unor prizonieri din China. Ce a citit o fetiţă într-o felicitare de Crăciun
Embed:
De Crăciun chiar şi cele mai ascunse dorinţe prind contur. Aşa li s-a întâmplat şi unor prizonieri din China, care au scris un mesaj de ajutor pe o carte poştală. Întâmplător, felicitarea semnată a ajuns într-un magazin din Marea Britanie, iar de acolo, împreună cu alte cărţi poştale au fost cumpărate de o fetiţă. Mesajul de disperare a fost observat în momentul când micuţa intenţiona să le scrie urări de Crăciun colegilor.
"Florence a deschis acea carte poştală şi a început să râdă. Mi-a zis că e deja semnată. I-a dat-o mamei ei şi atunci am văzut mesajul unui deţinut din China, care spunea că a fost impus să muncească şi că i-au fost încălcate drepturile."
"A fost într-adevăr ciudat. Am început să chicotesc și m-am gândit că poate e o farsă sau ceva de genul acesta."
În mesajul de pe cartea poştală, prizonierii închisorii "Shanghai Qingpu" din China mai rugau pe cei care primesc răvaşul să ia legătura cu jurnalistul britanic Peter Humphrey, şi el fost deţinut al puşcăriei respective timp de doi ani. Părinţii fetei care a găsit felicitarea au ţinut cont de apelul disperat şi au făcut exact ce li s-a cerut. Humphrey a confirmat că deţinuţii se trezesc între orele 05:00 şi 06:00 dimineaţa, dorm pe paturi din metal, iar închisoarea nu are sistem de încălzire. Aşa că cei care îşi ispăşesc acolo pedeapsa îngheaţă în celule.
"Mesajul pe care au vrut să-l transmită lumii este că prizonierii din China sunt maltrataţi şi supuşi la munci forţate pentru diferite companii."
Familia de englezi a anunţat şi reprezentanţii lanţului de magazine care a comercializat cărţile poştale. Aceştia au declarat că dacă ar fi ştiut nu ar fi admis ca acestea să ajungă în vitrine.