Mesajul liderior UE înaintea summitului de la Bulboaca: Uniunea Europeană este cu voi, Moldova nu este singură (VIDEO)
Liderii Uniunii Europene au adresat astăzi câte un mesaj moldovenilor, în care au vorbit despre importanța Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura în Republica Moldova, pe 1 iunie. Charles Michel, Ursula von der Leyen și Roberta Metsola au transmis mesaje înainte de eveniment, potrivit lor Moldova nu este singură în calea noastră de integrare europeană.
„Uniunea Europeană este alături de Moldova. Susținem securitatea voastră energetică. Stabilitatea voastră economică. Susținem reformele voastre în calea spre familia noastră europeană. Moldova nu este singură. Uniunea Europeană este cu voi”, declara președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel,a menționat că acesta este un moment istoric pentru Moldova:
„În data de 1 iunie, Moldova va fi inima Europei. Veți deschide ușile țării voastre frumoase pentru 50 de lideri europeni, 50 de prieteni ai Moldovei. Acesta este un moment istoric pentru țara voastră și pentru poporul acestei țări. Este un simbol puternic al unui continent care vă susține, un simbol puternic al drumului vostru spre familia noastră europeană. Moldova, te afli între prieteni. Moldova, nu ești singură!”
Și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a venit cu un mesaj:
„Uniunea Europeană este alături de Republica Moldova. Este alături de conducerea țării și de cetățenii acesteia. Susține alegerea pro-europeană. Moldovenii se pot mândri cu acest curaj de care au dat dovadă, ținând piept intimidării Rusiei. Ei se pot mândri cu solidaritatea față de Ucraina. Parlamentul European va fi mereu pentru Moldova un prieten adevărat, un aliat. Pentru că noi nu avem nicio îndoială – viitorul nostru este împreună. Moldova nu este singură!”
Î n cadrul unui briefing, Daniel Vodă , purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că 46 de lideri europeni au confirmat, până miercuri, prezența la Summit-ul Comunității Politice Europene, care va avea loc în Republica Moldova pe 1 iunie. În zilele următoare, Guvernul așteaptă și alte confirmări și, în scurt timp, vom cunoaște lista finală de participanți.
Pe 1 iunie în Republica Moldova se va desfășura Summit-ul Comunității Politice Europene, la care erau așteptați în jur de 50 de delegații oficiale - șefi de state și de guverne și înalți oficiali ai Uniunii Europene. Oficialii străini se vor întruni la în Bulboaca, la Castelul MiMi.
Actualitate