Mesajul Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu ocazia Zilei Internaţionale a Toleranţei
Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, vine cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaţionale a Toleranţei care va avea loc mâine. În adresarea sa, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite precizează că "edificarea toleranței și înțelegerii este fundamentală pentru secolul al XXI-lea".
"Într-o lume tot mai globalizată - în care societățile sunt tot mai diverse - toleranța este esențială pentru a trăi împreună. În fața presiunilor economice și sociale, unii încearcă să exploateze temerile și să evidențieze diferențele pentru a alimenta ura împotriva minorităților, imigranților și persoanelor dezavantajate", a spus oficialul.
Oficialul face apel la respectarea libertăţii de exprimare, respectarea drepturilor omului şi comunicarea interculturală.
"Toleranța adevărată presupune un flux liber de idei, educație de calitate pentru toți, respectarea drepturilor omului, precum și un schimb de culturi pentru înțelegerere reciprocă. In eforturile de promovare a acestor valori, să luăm putere și sa ne inspirăm din Declarația Universală a UNESCO privind diversitatea culturală", a mai adăugat Ban Ki-Moon.
Amintim că, începând cu 1995, la iniţiativa UNESCO, 16 noiembrie a fost proclamată Ziua Internaţională a Toleranţei. Axată pe acţiuni educative, ce-i vizează atât pe copii cât şi pe adulţi, această zi are menirea de a reaminti omenirii că întoleranţa este generatoare de violenţă şi totodată îndeamnă comunităţile să trăiască în pace şi respect.
Actualitate
- Secretarul General al ONU: Să ne unim eforturile pentru a construi o lume mai bună pentru toți
- Fenomenul "Gangnam" a ajuns şi la ONU! Secretarul general, Ban Ki-Moon, învăţat cum să danseze ca şi în celebrul videoclip
- Secretarul general al ONU la 67 de ani de la fondarea organizaţiei: Vom continua să promovăm pacea