Messi şi Pinto au vizitat o clinică pentru copii cu dizabilitaţi. Au jucat fotbal cu micuţii şi le-au dat autografe (VIDEO)
Messi găseşte timp şi pentru copii. Înaintea unui meci amical dintr-un turneu de promovare în Orientul Îndepărtat, starul Barcelonei a vizitat o clinică unde sunt copii cu dizabilităţi. Starul argentinian împreună cu un coleg de la Barca a jucat fotbal cu micuţii, le-a dat autografe şi tricouri în culorile formaţiei catalane.
Messi împreună cu Jose Pinto, portarul rezervă al catalanilor au susţinut intergrarea socială a copiilor cu dizabilităţi în cadrul unui eveniment organizat de UNICEF în Bankok. Isiye Ndombi, reprezentantul fodului internaţional pentru copii a explicat cât de important este sportul în viaţa micuţilor, mai ales a celor cu dizabilităţi din naştere.
"Acesta sport ar putea ajuta copiii să se dezvolte fizic cât şi emoţional. De asemenea, el serveşte pentru a îmbunătăţi comunicarea şi abilităţile sociale", a declarat Isiye Ndombi, reprezentant UNICEF.
În timpul petrecut cu copiii, Messi i-a învăţat cum să tragă spre poartă, le-a oferit tricouri şi mingi de fotbal cu autograf, explicându-le că nu ar trebui să se simtă discriminaţi.
"Am avut şansa de a juca cu copii cu dizabilităţi fotbal, precum şi alte sporturi şi vă pot spune că nu există nicio diferenţă între copiii cu sau fără dizabilităţi, ei toţi sunt la fel", a spus jucătorul Barcelonei.
Barcelona va juca un meci amical împotriva echipei naţionale din Thailanda, urmând ca în următoarele zile să dispute o partidă şi cu selecţionata Malayesiei.