Meta BLOCHEAZĂ accesul adolescenţilor la subiectele sensibile
Pe fondul criticilor privind efectele negative ale reţelelor sale sociale asupra tinerilor, Meta a decis să ascundă de aceştia postările care abordează subiecte care le pot da idei periculoase, scrie Libertatea.ro.
Meta anunţă că postările care au legătură cu anumite subiecte sensibile, precum autoflagelarea, violenţa grafică, tulburări de alimentaţie şi altele, nu vor mai fi vizibile în newsfeed-urile adolescenţilor.
Postările care intră în categoriile de acest gen vor fi pur şi simplu ascunse celor mici, pentru a nu-i expune pe aceştia unor idei periculoase.
De asemenea, compania mai spune că, înainte de a lua măsura, s-a consultat cu experţi în dezvoltarea adolescenţilor pentru a decide ce tipuri de conţinut ar trebui blocate.
În plus, adolescenţii care folosesc deja Instagram sau Facebook vor fi trecuţi automat la cel mai restrictiv set de configurări disponibile pentru cele două reţele.
Aceste setări vor bloca o serie de facilităţi. Printre altele, adolescenţii nu vor mai putea fi contactaţi decât de utilizatorii pe care-i urmăresc, iar comentariile deranjante vor fi ascunse automat.
Acestea sunt unele dintre cele mai stricte măsuri luate vreodată de Meta pentru protecţia adolescenţilor şi vin pe fondul mai multor procese care acuză compania că a urmărit în mod special să atragă copii sub 13 ani şi că nu a fost transparentă cu privire la modul în care gestionează conturile acestora.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova dar și din întreaga lume!