Meteo 1 iunie: În țară sunt anunțate ploi. Câte grade vor indica termometrele
Astăzi, în toată ţara sunt anunţate ploi. La Briceni vor fi 17 grade, iar la Soroca şi Bălţi cu unul mai mult. La Orhei şi Tiraspol sunt anunţate 19 grade. 21 de grade se aşteaptă la Leova, iar la Comrat şi Cahul 22.
Astăzi, în Capitală vor fi precipitaţii şi se vor înregistra 20 grade. În următoarele zile, termometrele vor arăta până la 23 de grade ziua, iar noaptea se așteaptă între nouă şi 11 grade Celsius.
Astăzi, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil, iar pe alocuri va ploua. La Madrid sunt anunţate 30 de grade, la Paris 26 de grade, iar la Roma cu un grad mai puţin . La Londra şi Berlin vor fi 23 de grade. La Viena şi Budapesta se aşteaptă 22 de grade. Cu un grad mai puţin va fi la Praga.
La Belgrad sunt anunţate ploi cu descărcări electrice, iar maxima va fi de 18 grade. La Varşovia sunt prognozate 19 grade. La Bucureşti şi Ankara se vor înregistra 21 de grade. La Moscova şi Kiev va ploua şi sunt promise până la 12 grade, iar la Atena se va încălzi până la 23 de grade.