METEO 18 octombrie 2019: Ceaţa densă se va menţine până la amiază
Ceaţa densă va pune din nou stăpânire pe ţară şi se va menţine până astăzi la amiază. Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben în acest sens. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vizibilitatea va redusă până la 200 de metri.
Astăzi, în toată ţara cerul va fi variabil. La Briceni și Soroca se vor înregistra 20 de grade, iar la Bălți şi Orhei va fi cu unul mai mult. La Tiraspol se aşteaptă 23 de grade, iar la Leova şi Comrat, 24. La Cahul, maxima va fi de 25 de grade Celsius.
În Capitală, astăzi sunt prognozate 22 grade Celsius. În următoarele zile, vremea se va menţine caldă. Ziua, termometrele vor indica între 21 şi 24 de grade, iar noaptea, între şase și nouă grade Celsius.
Astăzi, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil. La Madrid se vor înregistra 21 de grade. La Paris vor fi 16, iar la Londra, 14. La Berlin, termometrele vor indica 19 grade.
În capitala Italiei se va încălzi până la 23 de grade. La Viena şi Praga se aşteaptă 18 grade, iar la Varşovia sunt anunţate 20. La Budapesta şi Belgrad vor fi 22 de grade. La Bucureşti se va încălzi până la 24 de grade.
La Atena şi Ankara vor fi 25 de grade. La Kiev se vor înregistra 19, iar la Moscova, 14.