METEO 2 septembrie: Cer senin în toată ţara. Care vor fi maximele termice
Astăzi, cerul va fi senin. Vântul va sufla din Nord-Est slab la moderat. La Briceni şi Soroca vor fi 28 de grade, iar la Bălţi va fi cu un grad mai mult. La Orhei se vor înregistra 30 de grade Celsius. La Tiraspol se așteaptă 31 de grade, iar la Leova termometrele vor indica 32 de grade. La Comrat şi Cahul maxima va fi de 33 de grade.
În Capitală vor fi 31 de grade Celsius. În următoarele zile, vremea se va menține caldă cu temperaturi de până la 34 de grade.
Astăzi, în cea mai mare parte a Europei, cerul va fi variabil. La Madrid vor fi 36 de grade. La Londra termometrele vor indica 22 de grade. În capitala Franţei şi la Viena se vor înregistra 24 de grade, iar la Berlin va fi cu un grad mai mult. La Roma şi Varşovia sunt anunţate 26 de grade, iar la Praga va ploua şi vor fi 22 de grade.
La Budapesta vor cădea precipitaţii însoţite de descărcări electrice, iar mercurul din termometre va urca până la 30 de grade. La Belgrad şi Bucureşti maximele vor fi de 32 de grade, iar la Atena şi Ankara sunt anunţate 34 de grade. La Kiev şi Moscova sunt prognozate 29 şi, respectiv, 25 de grade Celsius.