METEO 27 august: Vreme frumoasă în toată ţara! Câte grade vom avea în termometre
Astăzi, vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată. Se prevede cer variabil, fără precipitații, iar vântul va sufla slab.
La Briceni şi Soroca se vor înregistra câte 28 de grade, iar la Bălţi cu un grad mai mult. La Chişinău temperatura aerului va fi de 32 de grade Celsius, iar la Tiraspol cu un grad mai puțin. La Cahul și Comrat termometrele vor indica până la 33 de grade.
Temperaturile continuă să crească şi următoarele zile. Vineri, vremea va fi frumoasă cu temperaturi de 31 de grade.
În weekend și luni, mercurul în termometre va urca până la 33 de grade Celsius, în condiţiile unui cer variabil.
Pe litoral, vremea va fi caldă. La Constanţa se aşteaptă 27 de grade. La Varna și Barcelona termometrele vor indica 29 de grade Celsius. La Odesa valorile termice vor ajunge la 32 de grade, iar la Budva va fi cu un grad mai mult.
În Antalya și Larnaka se vor înregistra câte 34 de grade Celsius, iar în Bodrum va fi cu două grade mai mult. Cel mai cald va fi pe litoralul egiptean, unde sunt prognozate temperaturi de până la 38 de grade Celsius.