METEO 6 august 2017: Canicula continuă şi astăzi. Unde vor fi cele mai înalte temperaturi
Vreme caniculară ne așteaptă și astăzi. În unele regiuni ale țării sunt posibile ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab din sud-est.
La Briceni şi Soroca, se vor înregistra 34 de grade Celsius, iar la Bălţi şi Orhei va fi cu două grade mai mult. Vreme toridă va fi şi la Chişinău, unde sunt prognozate 37 de grade, iar la Tiraspol şi Leova se vor înregistra 38 de grade Celsius. Cea mai mare arşiţă va fi la Comrat şi Cahul, unde mercurul din termometre va urca până la 39 de grade.
În următoarele zile canicula nu va ceda. În Capitală, maximele termice vor indica, ziua, până la 34 de grade Celsius, iar noaptea vor fi până la 21 de grade.
Pe litoral vremea va fi numai bună pentru plajă. La Constanţa vor fi 32 de grade, iar la Odesa și Varna se vor îngregistra 35 de grade. La Budva se vor atinge 36 de grade, iar la Barcelona - 39 de grade.
În staţiunea Antalya din Turcia şi Larnaca se vor înregistra până la 31 de grade Celsius, iar la Nisa - 30 de grade. La Salonic termometrele vor indica 37 de grade, iar pe litoralul egiptean sunt anunţate maxime de 39 de grade.
- Valul saharian de căldură care afectează și Moldova a fost supranumit "Lucifer"
- CANICULA NU CEDEAZĂ. Care vor fi maximele termice în următoarele zile
- METEO 5 august 2017: Vremea va fi deosebit de caldă în toată ţara. Ce temperaturi ne așteaptă
- "LUCIFER" SUFOCĂ EUROPA: Valul saharian de căldură care afectează Moldova vine din Africa