METEO: Mâine, pe întreg teritoriul ţării vor cădea precipitaţii
Serviciul Hidrometeorologic a emis cod galben de intensificare a vântului. Avertizarea este valabilă pentru ziua de joi. Astfel, pe întreg teritoriul ţării se prevăd intensificări ale vântului estic în rafale de peste 70 de km pe oră.
Mâine, în ţară vor cădea precipitaţii, în zona de nord în formă de lapoviţă.
La Briceni și Soroca se vor înregistra trei grade, iar la Bălți va fi cu unul mai mult. La Orhei se vor înregistra cinci, iar la Tiraspol şapte grade. La Leova, Comrat şi Cahul se aşteaptă opt grade.
În Capitală, în această noapte vor fi şapte grade. Aceleaşi valori vor fi şi mâine, însoţite de ploi slabe. În următoarele zile maximele vor oscila între unu şi şase grade. Noaptea se vor înregistra între minus trei şi minus şase grade.
Mâine, în cea mai mare parte a Europei vor cădea precipitaţii. La Madrid şi Berlin termometrele vor indica 10 grade, iar la Paris cu unul mai puţin. La Londra vor fi opt grade. La Roma se vor înregistra 14 grade. La Viena vor fi 12, iar la Praga şi Varşovia 10.
La Budapesta sunt anunţate 13 grade. La Belgrad 17. La Bucureşti sunt prognozate 14 grade. La Atena maxima va fi de 22 de grade, iar la Ankara 14. În capitala Ucrainei sunt anunţate 2 grade, iar la Moscova temperaturile vor coborî până la minus patru grade.