Meteoriţii ajunşi pe pământ conţin bacterii extraterestre AFLĂ DETALII
Unii meteoriţii care au aterizat pe pământ conţin fosile ale unor bacterii extraterestre, susţine un cercetător de la NASA. Dezvăluirile au stârnit un val de dezbateri în comunitatea oamenilor de ştiinţă, informează The Guardian.
Astrobiologul Richard Hoover a declarat că structurile meteoriţilor care au ajuns pe pământ par să conţină elemente extraterestre care seamănă cu algele albastre. Într-un articol, cercetătorul susţine că "rămăşiţele unor forme de viaţa extraterestră au crescut pe meteoriţi, cu mult timp înainte ca aceştia să intre în atmosfera Pământului". Hoover nu este primul care vorbeşte despre prezenta vieţii extraterestre în meteoriţi.
În 1996, cercetătorul NASA, David McKay, a declarat că a găsit urme de viaţă marţiană într-un meteorit recuperat din Antarctica în 1984.