Meteorologii anunţă ploi izolate cu descărcări electrice pentru această noapte şi mâine ziua
În această noapte izolat va mai ploua. Termometrele vor indica 17 grade la Briceni, 21 în capitală şi 20 de grade la Cahul.
Mâine cerul va fi variabil. Izolat vor mai cădea ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice. Mercurul nu va mai urca atât de mult în termometre. Meteorologii menţin până în 8 august doar Codul Galben de caniculă. Astfel, la amiază vom avea 30 de grade la Briceni, 31 la Soroca.
La Bălţi şi Orhei se vor înregistra 32 de grade. La Chişinău, Leova, Comrat şi Cahul maxima termică va fi de 33 de grade, iar la Tiraspol vor fi 35 de grade Celsius.
Joi şi vineri în capitală tot 33 de grade se vor înregistra la prânz. Sâmbătă şi duminică se va încălzi până la 34, 35 de grade, dar izolat vor cădea şi ploi de scurtă durată.
Pe litoral ploile vor da nota zilei la Constanţa şi Budva unde vor fi 31 şi respectiv 29 de grade. Vreme frumoasă în Odesa, Varna şi Barcelona, cu 29, 31 şi 28 de grade la amiază.
Ploi sunt anunţate şi în Bodrum şi Saloniki. Aici sunt anunţate 32 şi 30 de grade. În Antalya cer variabil cu 33 de grade, 29 în Larnaca şi 36 în Sharm el Sheikh.
Meteo