Meteorologii anunţă vreme mohorâtă şi temperaturi în creştere
La noapte sunt anunţate din nou precipitaţii mixte pe arii extinse, ceaţă slabă şi minime cuprinse între minus 3 şi 0 grade.
Mâine dimineaţa va mai persista ceaţa. Peste zi vremea se anunţă mohorâtă, cu cer predominant noros şi cu vânt care va sufla slab la moderat.
Temperaturile vor atinge valori de până la 7 grade la Cahul. La Leova, Comrat şi Orhei vor fi câte 4 grade, la Tiraspol şi Bălţi câte 3, iar la Briceni şi Soroca două grade Celsius. În capitală cerul va fi acoperit de nori iar termometrele vor indica 4 grade la prânz.
În următoarele zile temperaturile cresc. În capitală, vineri, sunt prognozate 7 grade şi cer noros, sâmbătă 8 grade şi cer variabil, iar duminică 8 grade însoţite de ploi.
Luni se încălzeşte până la 11 grade.
În România va ploua la Timişoara, unde se vor înregistra 16 grade. În rest, cer noros dar fără precipitaţii. La Sibiu şi Oradea sunt prognozate 13, 14 grade. La Cluj şi Craiova câte 12. Aceeaşi maximă este aşteptată la Braşov şi Bucureşti, iar la Iaşi, Galaţi şi Constanţa vor fi 7 şi respectiv 9 grade.
Pe continent vremea se anunţă frumoasă în est, la Moscova şi Kiev, unde se vor înregistra unu şi respectiv 3 grade. În vest va ploua. Termometrele vor indica 10 grade la Londra şi Paris, 11 la Madrid şi 13 la Roma.
- Meteorologii anunţă ploi pe arii extinse şi temperaturi în creştere pentru următoarele zile
- Meteorologii anunţă cer noros, izolat cu precipitaţii şi ceaţă slabă
- Vreme mohorâtă în următoarele zile. Vezi care vor fi maximele termice
- Meteorologii anunţă vreme mohorâtă, iar ploile vor cădea pe arii extinse