Meteorologii menţin până pe 28 septembrie avertizarea cod galben de incendii
Chiar dacă ieri pe alocuri au căzut câţiva stropi răzleţi de ploaie, meteorologii menţin avertizarea cod galben de incendii. Atenţionarea este valabilă până pe 28 septembrie şi a fost emisă acum câteva zile, pentru întreg teritoriul ţării.
Cel mai mare pericol de incendii de vegetaţie este în raioanele de nord, unde vremea a fost mai uscată. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale avertizează populaţia că orice sursă de foc lăsată nesupravegheată poate provoca adevărate dezastre.
"Această avertizare continuă. Venim în faţa tuturor cetăţenilor cu rugămintea de a ţine cont de regulile de apărare împotriva incendiilor, deoarce o simplă scânteie ar putea produce incendii de proporţii. Dacă e să luăm acele zile care au fost caniculare, cu temperaturi de 27 de grade, atunci pe parcursul a două zile intervenţiile la lichidarea arderii vegetaţiei au fost 100 de intervenţii pe timp de 48 de ore", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Situaţii Excepţionale, LIliana Puşcaşu.
Pe parcursul ultimelor 30 de zile pompierii au intervenit la lichidarea a 478 de incendii de vegetaţie.